Cât de uşor se greşeşte şi cât de greu se păstrează obiectivitatea

Nu ascund niciodată faptul că nu-l agreez pe domnul Dinu Patriciu.
M-a iritat din clipa în care am aflat că l-a susţinut financiar pe domnul Adrian Năstase şi, când între cele două tururi de scrutin, a afirmat că ar fi preferabil să câştige candidatul stângii. Nu mă va lămuri nimeni că ar fi fost mai bine să-l avem preşedinte pe domnul Năstase. Dacă am avea posibiltatea, ipotetic vorbind, să dăm timpul înapoi eu tot cu Traian Băsescu aş vota.

Prin 2007,a fost singura dată când m-am găsit în apropierea sa, ne-a oferit câte o floare de 8 martie mai multor doamne liberale. Niciodată în viaţa mea, care a depăşit jumătate de secol, nu am citit pe chipul cuiva atâta dispreţ faţă de oamenii simplii şi care nu au reuşit să se îmbogăţească. În clipa în care am putut, am dăruit altcuiva garoafa primită de la mogul.

M-am ferit să afirm că domnul Patriciu ar fi xenofob, ştiu eu ce m-a determinat să cred astfel, şi am căzut în greşeala de a uita să amintesc un fapt meritoriu pentru domnul Dinu Patriciu. ONG-ul său, ,, Fundaţia Dinu Patriciu ,, sponsorizează mai mulţi elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII Poiana Căpăceni. Elevi de naţionalitate română.

Ar fi fost incorect din partea mea să nu revin şi să fac public acest fapt. Nu m-aş fi deosebit cu nimic faţă de cei pe care îi critic. Mai multe amânunte despre aceşti elevi voi posta pe blogul ,, Ai şi tu o şansă!,,

Am văzut cu această întâmplare cât de uşor se greşeşte şi cât de greu se păstrează obiectivitatea.

Publicat în Fără categorie

Când scriam despre Mircea Badea nu citisem următoarele :


Nu citisem acest post acum câteva zile :
,,AI UN BLOG… PRIVESTE OPINIA LUI MIRCEA BADEA DESPRE TINEPosted: 10/03/2010 by radumorea in LA GRAMADA

Realizatorul emisiunii “În gura presei” de la Antena 1, Mircea Badea, ironizează în stilul caracteristic, pe blogul său, profilul “blogărului” român.

“Blogărul român este hidos. Are o faţă călcată de tren, a trecut prin mai multe accidente semimortale, toate din vina lui şi dă sfaturi de mare guru. Sau posedă bot de nevăstuică, râs de hienă epileptică, statură de irinel imberb şi, dacă tot e pitic, ar vrea şi un pic porno, da’ n-are cu ce. Ori e un umflat, mai şunculos ca un hipopotam gestant, cu aere de casanova, şi scrie obsesiv despre mâncare picantă şi usturimea c**ului sau despre miasmele tutelor în caz de igienă intimă precară. Sau îşi face tatuaje. Multe. Uriaşe. În speranţa că va depăşi ca suprafaţă, răspândirea părului pe membrele soţiei“, scrie Badea pe blog.

Îndrăgitul prezentator îşi continuă tirada împotriva posesorilor cunoscuţi de bloguri, luând peste picior dorinţele de mărire ale acestora.

“Blogărul român are realizări uriaşe. Stă cu chirie. Poate dă până la o sută şi jumătate pe lună pe reşedinţa imperială şi asta îl umple până la refuz de glorie legitimă. E un far călăuzitor, o statuie a reuşitei, un bust al potenţei. Vede cohortele de apostoli adunaţi să-l slăvească şi pe care el, învăţătorul, este dator, în mărinimia lui, să-i conducă pe calea reuşitei măiastre. Are un cazan pe care o numeşte maşină. Asta dacă nu merge cu rolele sau cu drezina. Cazanul
a fost iniţial de ţuică, dar ulterior a căpătat roţi şi a fost înmatriculat. E la mâna a paişpea. Deci bate oricând chiar şi o masturbare obsesivă. De obicei de cazan se lipeşte şi o poreclă cool, ca de la un internaut bengos. Festinul financiar, destrăbălarea decadentă, vine atunci când blogărul decide să-şi schimbe abacul cu un laptop, luat de obicei de la promoţie sau lichidarea stocului, uriaş şi greu, dar, de fapt, aşa l-a vrut el: trainic şi solid. Să reziste la călătoriile cu personalul. (…) Fantasma ultimă a unui blogger este influenţa. A demonstrat că este bogat: lunar, merge la fast food. Dar bani au mulţi. El este şi important. La el se uită, în căutare de busolă, legiuni de cetăţeni dezorientaţi. Iar el, personajul dur, clădit în suprafeţe de granit, ştie că marea putere vine şi cu multă responsabilitate. Aşa că, înţelept, sensibil şi complex, se transformă altruist în girueta furtunilor din sufletele noastre“, scrie Mircea Badea.

Badea nu le uită nici pe femeile prezente în blogosfera românească.

“Sunt şi femei de succes în online: Nevestele. Aşa se definesc singure şi au dreptate. E performanţa supremă. Au convins un mascul alfa să le dea o identitate. Nevastă de blogăr, nevastă de coşmar şi alte zarzavaturi. Ca să ştii din prima că ai de a face cu un exemplar de rasă, ştampilat cu augusta confirmare“, notează realizatorul pe blogul său.

sursa: libertatea ,,

Ce comentarii mai pot face? Mircea Badea se dezvăluie sigur.

Publicat în Fără categorie

Simplă infatuare sau dispreţ ?

Sunt site-uri şi bloguri diverse. S-au făcut diverse clasificări: după trafic, după subiecte abordate,… ,etc.

Am să încerc să fac o altă clasificare. După modul în care sunt tratate comentariile.
Administratorii site-urile în general lasă cititorii să facă comentariile şi nu se implică dând vreo replică. Găsesc normală atitudinea ca urmare nu cred că este un motiv de ofuscare.

Alţi bloggeri au bunul simţ să răspundă la orice comentariu, cu toate că nu totdeauna le convine respectiva părere, şi, aşa cum vă imaginaţi, această purtare mi se pare normală.

,,Amalgammax’s Blog,, ,”Blogu’ de Râs” , ,,Blogul omului frumos,, , ,,CRISTIAN BOTEZ. Reporter Special ,, , ,,Daurels Blog,, ,”Politeía”, ,,Octavpelin’s Weblog,,, ,,Radumorea’s Blog,, , ,,Naşul,, , ,,No Justice,, sunt doar câteva din numele blogurilor pe care, dacă comentezi, poţi fi sigur că ţi se va răspunde.

Iar Theophyle are atâtea răspunsuri de dat la comentarii.
Alţi bloggeri însă nu aleg nicio formulă nici alta. Ei răspund doar acelor persoane pe care, bănuiesc eu, nu am altă soluţie, le respectă.

Mă întreb de ce nu precizează de la început : nu răspund oricui pentru că nu oricine merită atenţia mea.
Deocamdată nu dau nume. Cei vizaţi se cunosc.

Publicat în Fără categorie

Tineretul are propriul cod al bunelor maniere pe bloguri

Când băieţii mei aveau mai multă nevoie de mine, eu stăteam mai mult în şcoală ca director. Îmi propusesm să le prelucrez fiilor mei ,, Codul bunelor maniere,, dar a rămas un simplu proiect.

În primăvara aceasta l-am rugat pe Mihai, care este inginer IT să-mi construiască acest blog. După ce l-a terminat m-a întrebat : ,,Ce vei face cu mesajele injurioase,agresive? Vor apare s-au le ştergi ?,,

,,O să le postez.,, i-am răspuns eu.
,, Foarte bine! Nu-i corect să apară doar mesajele pozitive. Şi să ai grijă să le răspunzi tuturor. Aşa este politicos.,,

Băiatul meu mă învăţa din codul bunelor maniere de pe net.

Publicat în Fără categorie