Pentru că mi-am permis să comentez un articol ….

Pe site-ul ,,Lumea Justitiei,, a apărut un articol :,, Plângerile lui Vântu împotriva preşedintelui Traian Băsescu ,, rătăcite,, între Înalta Curte şi Tribunalul Bucureşti,,.

Pentru că mi-am permis să comentez :

,, Carmen Amza 12-09-2010 21:01
Ori de câte ori este vorba de persoane importante din lumea politică dispar plângeri, probe, dosare.
Eu am înaintat plângere penală împotriva fostului secretat de stat de la MECT, doamna Doina Adriana Pană pentru fals intelectual, domnul procuror Marius Iacob fără nicio cercetare a dat NUP,am contestat în termenul legal de 20 de zile şi …. din 29.06.2010, stau cu CONFIRMAREA DE PRIMIRE în mână şi aştept. Un termen sau o cercetare făcută cu profesionism. Am scris pe blogul meu,http://dictaturajustit iei.wordpress.com şi am şi postat documente care demonstrează faptul că nu mint. Din păcate nu toţi suntem patroni de presă ca să putem face publice derapajele magistraţilor.,, cineva găseşte de cuvinţă să mă informeze plin de aroganţă:

,,ctdorusever 13-09-2010 19:56
asteptati in continuare! procedura penală nu este pentru ignoranti!,,

Să fie avocat? Să fie magistrat ? Nu ştiu. Mă gândesc că ar fi mai probabilă a doua variantă. Prea se simte superioritatea tipic lor.
De doi ani de zile mă tot lovesc de ea.

Codul de procedură penală prevede:
,, ART. 278^1
Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată
După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului de 20 de zile.
Dosarul va fi trimis de parchet instanţei în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei. Când instanţa consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
La judecarea plângerii prezenţa procurorului este obligatorie.
La termenul fixat pentru judecarea plângerii, instanţa dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi şi apoi procurorului.
Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz. Dispoziţiile art. 333 alin. 2 se aplică în mod corespunzător;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.
În cazul prevăzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei, ca primă instanţă, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.
Hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
În situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a) persoana în privinţa căreia instanţa, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
Instanţa este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice, de îndată şi motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată.,,

Am răspuns azi:
,, 1. Am înţeles cel mai bine, că atât codul de procedură penală cât şi codul penal nu este pentru ignoranţi, când am văzut listele cu rezultatetele candidaţilor la INM din sesiunea 2010.
2. Parcă am observat ceva ignoranţă şi când am citit stenograma unui interviu dat de un judecător, e drept cu soţia parlamentar român, pentru obţinerea unei funcţii ierarhic superioare celei anterior deţinute. E adevărat că era puţin obosit respectivul şi, de aici, ignoranţa.
3. Aş putea să îmi dau seama care este procentul de ingonaranţă dacă aş cunoaşte câţi au ajuns magistraţi doar în urma unui interviu şi nu în baza unui examen serios.
4. Mi-ar fi de asemenea necesar să cunosc câţi miliţieni după ce au terminat Facultatea de Drept, la fără frecvenţă, la frecvenţă redusă au devenit magistraţi deoarece aveau un dosar de cadre bun, adică referinţele date de securitate şi miliţie erau satisfăcătoare pentru partidul comunist. Aceştia în mod sigur nu erau ignoranţi în materie de cod de procedură penală.
5. Câţi din cei care au fost admişi la Facultatea de Drept înainte de marele scandal din anul 1975, în urma căruia s-a scos proba orală, mai sunt astăzi în sistem? Parcă am citit eu undeva că ar fi cineva chiar la Curtea Constituţională? Mă înşel cumva?
6. Îmi povestea o judecătoare mai zilele trecute că se bucură de faptul că nu se mai plătesc cei 15 % pentru doctorat . ,, Prea se luau doctoratele pe bandă rulandă.”
7. Când domnul judecător Dan Lupaşcu o acuză pe doamnă judecătoare Doina Anghel de plagiat în mod sigur nu este vorba de ,, ignoranţă”.
8. Cazul ,,Ilie Marcel Tundrea ,gorjeanul care a facut 12 ani de inchisoare pentru o crima pe care nu a comis-o”, nu este o dovadă clară de ignoranţă în cunoaşterea codurilor de procedură penală şi a celui penal. Demostrează foarte mult profesionalism.
9. Câte lucrări sau teze de doctorat studiază cazurile de mare ,,profesionalism” în care aomeni nevinovaţi au suferit condamnări penale iar adevăraţii făptaşi au scăpat nepedepsiţi ? O fi vorba de ignoranţă sau corupţie?
10. Câţi foşti colaboratori ai securităţii sau chiar foşti securişti, care în mod sigur nu sunt ignoranţi, or fi devenit după decembrie 1989 magistraţi ?
11. Câtor magistraţi li s-au închis dosarele de corupţie ?
12. Câţi magistraţi au fost pensionaţi atunci când au existat probe certe de corupţie? Tot ignoranţa să fie de vină?

Lista întrebărilor ar putea să continue.

Nu afirm că nu am întâlnit judecători şi procurori integrii. Unul înainte de evenimentele din decembrie şi altul în 2009.
Nu contest că sunt magistraţi pe care, până la proba contrarie, îi admir şi respect.,,

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

2 gânduri despre „Pentru că mi-am permis să comentez un articol ….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s