Purtare occidentală într-un spital din România: Secţia ginecologie a Spitalului orăşenesc Vălenii de Munte

   Sunt multe seriale  de televiziune care, au ca temă viaţa dintr-un spital în care sunt prezentate diferite cazuri medicale şi modul în care sunt rezolvate ele.

   Totul este atât de diferit faţă de ceea ce se întâmplă în România încât, pentru a nu-mi aminti modul cum am fost tratată de fiecare dată, când am apelat la medicii specialişti din spitale, şi să mă revolt în mod inutil la mine acasă, prefer să nu vizionez astfel de seriale.

    În 1990 am crezut că vom scăpa cel puţin de umilinţele la care suntem supuşi  de către personalul din spitale de la paznici, liftieri, infirmiere, asistente până la doctori. Mi-am pierdut repede speranţa.

      Din aceste motive ajung la spital, aproape de fiecare dată, cu salvarea în ultimul moment, atunci când nu mai reuşesc să-mi controlez durerea.

   Şi în vara aceasta mi s-a întâmplat să mă îmbolnăvesc. Încă nu cunosc adevăratele cauze.Poate stresul, poate ceva mai grav. Rezultatele analizelor mă vor lămiri.

  De obicei, pentru a scăpa de o întâlnire cu medicul specialist, fac mereu această precizare deoarece medicul meu de familie este o persoană căruia nu am ce să-i reproşez, ţin post negru. Până în această vară a dat de fiecare dată rezultat. Se pare însă că hemoragiile nu se vindecă cu post negru.

Mă îndreptam spre poştă ca să ridic o recomandată când, m-am gândit să mă interesez dacă este necesară o programare pentru un consult. În apropierea mea se găseşte un cabinet particular de ginecologie, unde nu fusesem niciodată, iar pe doctorul respectiv nu-l cunoşteam Auzisem de la colegele mele că este un medic specialist foarte bun dar, de fiecare dată am preferat să merg la Ploieşti sau Bucureşti.

        Încercasem să ţin postul Esterei, nu am reuşit decât 60 de ore, oricum aveam 5 zile în care trăisem doar cu apă şi cu rugăciuni, când m-a văzut domnul doctor Buleandră. Eram albă ca varul şi puţin ameţită.

 ,, D-voastră ce doriţi ? ” m-a întrebat medicul.

,, Să mă interesez dacă este necesară o programare pentru un consult.”

,, Ce aveţi ?” ,, Hemoragie.”

Prima surpriză.

,, Vă rog să vă urcaţi pe masă ca să vă consult.”

,, Domnule doctor nu am venit la consultaţie, nu am bani la mine.”

,, Doamnă, sunteţi bolnavă. Nu este vorba de bani aici ci de sănătatea d-voastră. Vă rog, urcaţi-vă !”

   După ce m-a consultat, mi-a explicat că mi-e necesară o internare în spital.

,, Este bine să vă internaţi în spital. Eu nu am posibilitatea să vă fac analizele necesare. Vă sfătuiesc să vă internaţi în spitalul din Văleni. Sunt profesionişti.”

    M-am mai gândit 2 zile. M-am sfătuit cu familia mea, cu prietena mea, cu colegele mele. Am crescut în Craiova, în Bucureşti. Greu mi-era să cred că îmi va fi mai bine în spitalul din Vălenii de Munte decât la Ploieşti. Amintirile legate de modul în care m-a tratat doamna doctor Luchian de la Maternitatea din Ploieşti, erau cumplite. Prin octombrie 2007, după o noapte petrecută la reanimarea din maternitatea ploieşteană, după ce m-a maltratat fără pic de milă,  m-a externat cu branula în venă şi cu antibioticele în pungă. După o lună, eram nevoită să mă internez din nou şi să fiu supusă la aceleaşi manevre ginecologice.

Am sunat la 112 şi am explicat ce am. Ca de obicei, salvarea a venit la timp. Trebuie să vă spun că apreciez în mod deosebit Ambulanţa Prahova.

Ori de câte ori am avut nevoie, am  apelat fără să abuzez de acest serviciu pentru că, mă gândesc de fiecare dată, s-ar putea ca altcineva să fie mai îndreptăţit decât mine.

   Mă aşteptam să fiu ţinută cel puţin vreo oră în capul oaselor, timp în care să mi se facă foaia de internare. Nu mă simţeam în stare de acest efort.

A doua surpriză.

  Mi-au cerut buletinul, am fost întrebată ce am şi dacă sunt alergică la vreun medicament.Apoi, ca în serialele străine, doctorul chemat de urgenţă m-a consultat după care i-a cerut asistentei să mă pregătească pentru chiuretaj. Asistenta m-a întrebat despre fiecare medicament dacă îl suport, eu fiind alergică la medicamente, mi-a făcut chiar şi o testare. Operaţia a decurs bine, cu minimum de durere.

A treia surpriză.

 Am fost dusă într-un salon apropiat de cabinetul asistentei pentru a putea fi mai uşor supravegheată. D-na asistentă Corina, am aflat mai târziu cum o cheamă, până să iasă din tură, m-a întrebat de mai multe ori cum mă simt şi dacă am nevoie de ceva. La ora 19:00 a venit o altă asistentă, doamna Gina. Aceeaşi purtare deosebită. Aproape nu mai aveam curajul să mă întorc în pat, de pe o parte pe alta, pentru că d-na asistentă venea imediat să mă întrebe cum mă simt. Între timp, puterea anesteziei trecuse şi eu eram mai lucidă. M-am gândit că se purtau atât de frumos ca să scot mai mulţi bani din buzunar.Dacă nu apuc să le dau nimic, mi-am zis, precis mă văd externată iar, cu branula în venă.

    Când s-a hotărât de către guvern diminuarea veniturilor cu 25%, comentasem împreună cu colegii mei:

,, Va trebui să dăm bani mai mulţi în spitale. Judecătorii, poliţiştii, vameşii şi toţi ceilalţi bugetari vor cere şpăgi mai mari, ca să-şi acopere pierderile. Vai de noi, doar noi cadrele didactice ne facem orele fără să condiţionăm în vreun fel serviciile noastre.”

   Am căutat în portofel, nu am chemat salvarea până nu am avut banii necesari pentru infirmiere, asistente şi doctor, şi am încercat să-i ofer bani doamnei asistente. Darea ca şi luarea de mită se pedepseşte prin lege numai că, arătaţi-mi şi mie omul care vrea să fie lăsat să zacă bolnav, într-un pat de spital, fără niciun tratament sau cu un tratament necorespunzător.Sau înconjurat de persoane care pufnesc şi trântesc nervoase.

 ,, Vă rog să nu mă jigniţi. Aceasta este meseria mea şi o fac cu multă plăcere. Suntem un colectiv de oameni profesionişti şi suntem plătiţi de stat ca să ne facem datoria. Niciunul dintre colegii mei nu cred că aşteaptă bani de la d-voastră.”

 Am fost atât de surprinsă de purtarea doamnei Gina încât, pur şi simplu am rămas cu gura căscată la propriu şi cu mâna întinsă.

 Prin ’90, în maternitatea din Ploieşti, am fost martora unui incident care m-a îngrozit şi m-a marcat. Într-o noapte, o pacientă a căzut leşinată pe jos din cauza unei hemoragii puternice. Toate bolnavele din salon ne-am trezit din cauza zgomotului produs la cădere. Am chemat medicul de gardă. I-a dat primul ajutor. A doua zi, bolnava ne-a povestit că era foarte săracă, nu avusese bani pentru medic dar, spera ca în urma incidentului de peste noapte, d-nei doctor să i se facă milă şi să o trateze. Toate colegele de salon am sperat că aşa se va întâmpla. Când a venit d-na doctor la vizita din aceea dimineaţă, aceeaşi doctor care fusese de gardă şi noaptea,  prima pacientă care a fost externată, a fost cea care leşinase în noaptea precedentă. Fără să facă niciun comentariu.

Ultima surpriză.

 

Am reflectat şi mi-am zis că este o excepţie. O persoană deosebită care merită tot respectul meu dar, cred sincer că este unicat. S-au schimbat turele şi i-a venit iar rândul doamnei Corina. Între timp, toată lumea se purtase în continuare la fel de corect cu mine. Gândindu-mă că urmează să se schimbe atitudinea lor faţă de mine, şi pentru că mă gândeam eu, dânsa avusese multă grijă de mine la internare, am încercat să-i ofer domnei Corina …

,, Mă jigniţi. Eu nu primesc de la nimeni nimic. Mă bucur mult că domnul doctor a reuşit să vă salveze. Dacă mai stăteaţi acasă puteaţi să muriţi. Altă dată vă rugăm să nu mai aşteptaţi până în ultima clipă. Viaţa este mult mai importantă. Acum aţi putut să constataţi că există şi medici care îşi fac datoria la serviciu.”

  Mi-am dat seama că d-na asistentă Gina nu este o excepţie care confirmă regula.

 Întreg colectivul secţiei de ginecologie al Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte tratează şi vindecă pacientele fără să ceară sau să accepte ,,cadouri”.

Epilog

 

  Ieri am fost externată. M-am bucurat împreună cu băiatul şi motanul meu de revenirea mea acasă. Azi mi-am cumpărat medicamentele prescrise şi mi-am udat florile. Mă bucur că sunt sănătoasă şi, cu toate că nu ştiu dacă va avea cineva răbdarea să citească tot ce am scris, vreau să mulţumesc şi pe această cale colectivului de cadre medicale ale secţiei de ginecologie al Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte: domnului doctor Burciu, doamnei asistente Gina, doamnei asistente Corina, doamnei asistente Petruţa, doamnei infirmiere Flori şi doamnei infirmiere Stela.

 Nu vreau să îl uit nici pe domnul doctor Buleandră cel care m-a îndrumat către acest spital.

Vă mulţumesc încă o dată tuturor!