De ce nu se sinucid magistrații români, nu se revoltă masele și bineînțeles “omul de zapada”
I. Sub pleoapele lăsate, cu ochii minții, văd încă, și mi-e dor, tare dor, de ele , zăpăzile de odinioară.
Cine a trecut de jumătate de secol, îmi place atât de mult să repet asta, a prins cu adevărat troienile cât casa, arborii îngropați sub omăt și sobele în care ardeau lemne adevărate. Degeaba, an de an, ucidem mii de brăduți pentru a ne aduce aminte de parfumul vremurilor pline de poezie de-altădat. Degeaba !
S-au dus odată cu fumul ce se ridica fuior pe hornurile îmbrăcate în nea.
Sub pleoapele lăsate, cu ochii minții, văd încă, și mi-e dor, tare dor de mine cea care mă puteam juca în gerul curat de afară.
De cea care eram, cea care încă credeam în adevărul etern al poveștilor spuse la ușa sobei, la lumina flăcărilor ce se jucau răsfrângându-se pe pereții casei , pe chipurile și în sufletele noastre.
Câtă bucurie nevinovată era în primirea unei singure portocale !
Sub pleoapele lăsate, cu ochii minții, văd încă, și mi-e dor, tare dor, de copilăria mea fericită, de naivitatea cu care priveam lumea din jur , de încrederea pe care-o aveam în mine și în visele mele.
S-au topit toate, așa cum se topește orice om de zăpadă.
Lacrimile mele sunt multe, nu râu, nu fluviu, doar atâta apă câtă se scurge dintr-un omuleț de omât.
S-au topit toate.
S-au dus toate.
S-au dus zăpezile, s-au dus visele, iluziile noastre, s-a dus conștiința celor din jurul nostru.
Sub pleoapele lăsate, cu ochii minții, văd cum Iuda Iscarioteanul se sinucide răpus fiind de mustrările sale de conștiință.
Sub pleoapele lăsate, cu ochii minții, văd cum Alfred Nobel, măcinat de gândurile sale negre, hotărăște că este absolut necesar instituirea unui premiu pentru “cea mai remarcabilă lucrare într-o tendință idealistică”.
Sub pleoapele lăsate, cu ochii minții, mă gândesc răsucindu-mă sub plapumă că ne-au fost furate toate poveștile copilăriei și că din ele , bucățele rupte și transformate în produse mercantile, ni se vând doar surogate.
Vânzători de iluzii, comercianți sau politicieni, folosindu-se de tot ce ține de frumusețea copilăriei, scot la mezat basmele de adormit copiii !
Partidul ” Alba ca Zăpada ” !
Sub pleoapele lăsate, mă gândesc, nu știu sigur, că în țările nordice, unde zăpada e încă prezentă, oamenii au timp să-și facă procese de conștiință.
Au timp să regrete, să sufere chiar, pentru greșelile iremediabile și să nu găsească o altă soluție, nu toți sunt Alfred Nobel, decât să se topească precum un om de zăpadă.
II ”In Europa, rata sinuciderilor este, in general, mai ridicata in tarile nordice”
”O sinucidere are loc in lume la fiecare 40 de secunde “
” iar datele arata ca cea mai mica rata o are Grecia, tara in care anual se sinucid 2.9 persoane la 100.000 de locuitori,”
“Rata sinuciderilor: Romania versus alte tari dezvoltate”
La noi nu mai este de ceva ani buni, să fie 22 sau mai mulți, atâta zăpadă cât să ne purifice sufletele mercantile ale celor ce împart dreptate. Poliție, procuratură și justiție.
Nu cunosc decât două cazuri celebre de sinucideri în magistratură. A domnului Gică Popa, cel implicat în procesul soților Ceaușescu, sora dânsului afirma sus și tare că a fost ucis, și cea a tânărului procuror Cristian Panait despre care cred și eu, ca mai toți că :
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1240424-procurorul-cristian-panait-fost-impins-sinucida.htm
Să fie de vină faptul că nu mai avem zăpezile purificatoare ale nordicilor dar nici căldurile dătătoare de forță fizică ale țărilor mediteraniene ?
UPDATE : Într-un mod curios, după ce am scris cele de mai sus, am găsit :
http://sareinochi.com/2011/12/24/craciunul-v-a-cam-fost-confiscat-de-catre-un-comando-de-mosi-craciuni/ Se pare că nu sunt singura care cred că ni s-au furat până și visele .
Diriga Psi a avut altceva în vedere când a propus tema iar ceilați am gândit astfel :
Psi,Virusverbalis,Redsky,Cita,Tiberiu,Rokssana ,anaveronica,carmensima
S-au topit vremile noastre, s-a stricac un echilibru! Nimic nu mai seamana azi cu ieri!
Adica… nu e timpul trecut sa se mai intample cate una si in ograda celor ce ne uimesc prin cinism si coruptie!
Constiinta… asta a disparut de ma intreb daca am avut-o ca trasatura a natiei!
Astia de fac orori parca au facut pact cu… necuratul!
Dar, cum zicea biata mama mea, Domnul sa o aiba in paza : “ai rabdare ca nu ne-am pupat de plecare!”
N-am auzit niciodată vorbele acestea dar îmi plac. Sunt pline de optimism.
Pingback: Omul de zapada « Tiberiuorasanu's Blog
Servus Carmen!
Straşnic text. Felicitări! Şi cred că draga de Cita are dreptate: tocmai ce justiţia română şi uslinoşii, au primit o torpilă de la CEDO. Aşadar, să fim optimişti…
Tibi, nici nu știi ce bucurie mi-ai făcut. Mi-era teamă că vă supăr pentru că ies din tiparul pe care-l bănuiam dar simțeam nevoia imperioasă s-o fac.
Am citit între timp ce-ai scris tu, mi-a plăcut abordarea , dar trebuie, n-am ce face, să plec pentru câteva ore de acasă și abia apoi o să fac un tur de orizont. Încă o dată, îți mulțumesc !
Carmen, nu superi pe nimeni.
Tu eşti tu şi cine te iubeşte te iubeşte aşa cum eşti. Cine nu, nu şi asta este. Doar n-o să ne modificăm comportamentul firesc, de dragul nu ştiu cui. Tu mie imi eşti dragă aşa cum eşti. Să nu cumva să te schimbi. Bine?
Încă odată, îți mulțumesc ! Dacă ne acceptăm așa cum suntem fără a încerca să ne schimbăm unii pe alții, să ne măsurăm într-un pat al lui Procust, viața ne devine un pic mai frumoasă.
frumoasa si nostalgica povestea ta, cu troiene cat casa si ierni purificatoare… pana la un punct… asa e, din pacate realitatea zilelor noastre a spulberat miracolul povestilor… iar purificarea… sta sub troiene negre de pacate…
Chiar erau așa ? Sau le vedeam noi astfel cu ochii noștri nepervertiți ?
Oricum, acum în mod sigur sunt doar ”troiene negre de pacate ”. Mi-a plăcut mult cum ai scris.
daca tu ai simtit ca asa trebuie sa scrii, e f bine ca ai dat afara supararea. bine ar fi sa auda cine trebuie…
Resky, nu-mi fac nicio iluzie. N-au urechi s-audă și nici ochi să vadă.
Pingback: Omul de zapada | Redsky2010's Blog
Pingback: omul de zapada « Rokssana's Blog
Pingback: Wim Botha ….Book sculptures… « androxa
Mi-ai adus aminte de copilarie..Ce vremuri frumoase..Parca si zapada era mai ..curata! Deh…
Era mai curată. Era atât de albă și strălucitoare încât bătea în bleu.
Pingback: Omul de zăpadă s-a topit | VERONICISME
“sub pleoapele lasate, cu ochii mintii” vom gasi totdeauna copilaria… mi-e dor sa sug un turture de gheata de la streasina casei
Pingback: Povestea parfumată la început de an « Mirela Pete. Blog
Pingback: psi-words » omul de zăpadă
ioooi, ce om de zăpadă la tine! te recunosc în el şi mi-e drag să o fac. iar diversitatea în grupul nostru este ceva bun, eu apreciez la tine că eşti tu, cu gândurile şi preocupările tale. eşti un om pe car emi-e drag să-l citesc şi pe care îmi doresc cândva să-l întâlnesc. să nu ai niciodată temeri, carmen: cine te place, te place pentru ceea ce eşti. iar eu te plac.
să ştii că şi mie mi-e dor de vremurile când ne îngheţau mănuşile în mâini şi parcă oamenii erau mai buni, mai calzi mai autentici.
Află dragă Psi, că la tine pe blog eram și, pentru că nu voia să-mi iasă o frază așa cum o voiam eu, m-am gândit să mă mai uit un pic la ce se întâmplă pe la mine , pe acasă.
Îți mulțumesc și ție și celorlalți care înțelegeți și mă acceptați așa cum sunt.
”mai autentici ”. La acest aspect nu m-am gândit.
şi eu îţi mulţumesc pentru că ne accepţi pe noi, toţi cei din recent botezatul club psi (este denumirea citei şi mă obligă) care suntem fiecare diferiţi, dar cu bune intenţii, cu gânduri curate… oameni din spatele cuvintelor.
Bunele intenții și sufletul vostru curat m-au atras și pe mine, acum în loc să stau în vârful patului la căldurică îngheț în sufragerie pe scaun, și ,de aceea , n-aș vrea ca să pierdem legătura aceasta spirituală care ne leagă.
Salut
Carmen, la câtă nesimţire dovedesc de atâta vreme si-n atâtea cazuri, tare mi-e că nici torpila asta n-o să-i sensibilizeze 
Bună ! Nora, la o torpilă nu m-am gândit, mi-ai smuls un zâmbet involuntar, dar eu, tot aștept și aștept să aud că măcar unul a avut minime remușcări. Un Florin Costiniu, o doamnă Bârsan, …
carmen, nu avem de ce să o pierdem. vezi tu, ceea ce ne leagă este un cuvânt. douăsprezece cuvinte. ele sunt aceleaşi, oglindă. sufletele noastre le tivesc altfel şi altfel… curând, luna aceasta vom aniversa un an de la primele noastre jocuri. ele nu numai că nu s-au oprit, dar au generat mereu poveşti frumoase, iar noi am fost aceiaşi sau alţii… dar noi înşine cu percepţiile nostre, cu felul nostru de a gândi şi scrie, diversitate. câtă vreme nu există competiţie ci numai dar din suflet, câtă vreme păstrăm în noi bucuria jocului, legătura aceasta există şi creşte. iar eu, ca moştenitor al acestor jocuri mă simt mereu copleşită de frumuseţea voastră, a tuturor.
Pingback: SEO & other stuff 5 « schtiel
ola ,prietena ce mai vremuri,ce copilarie frumoasa, ce ne uscam amaritele de ghetute la soba,iar ptr noul tau inceput din articolul anterior iti doresc din suflet mulllllta putere de munca pari o fire sensibila la scris dar in realitate este o persoana puternica,si unde se imbina sensibilitatea cu puterea iasa un lucru bun, multa sanatate.pupici.
Ola, prietena!
Curios, vorba fiului meu mai mare, pe tine te doare ba aia ba aielaltă, simți boaba de mazăre sub 12 perne, dar nu te îmbolnăvești iremediabil, la tatăl său se referea, ci te ridici și lupți în continuare.
Da, nu sunt de granit, precum o stâncă , ci mai degrabă mă unduiesc precum apa și ușor , ușor, rup bucăți din blocul de piatră.
Ola, mulțumesc! Datorită ție am reflectat asupra firii mele nestatornice în unele și totuși conservatoare în altele.Pupici și de la mine.
“Sub pleoapele lăsate, mă gândesc, nu știu sigur, că în țările nordice, unde zăpada e încă prezentă, oamenii au timp să-și facă procese de conștiință.
Au timp să regrete, să sufere chiar, pentru greșelile iremediabile și să nu găsească o altă soluție, nu toți sunt Alfred Nobel, decât să se topească precum un om de zăpadă.”
Superb, dureros de real.
Multumesc!
Ana, vreau să-ți spun că eu uitasem deja rândurile acestea. Doar ieri le-am scris dar am fost atât de inspirată încât totul a curs de la sine.Ca un torent îmi veneau toate în minte. Nu mi se întâmplă de fiecare dată dar, se pare , de data aceasta am rezonat cu subiectul. Eu îți mulțumesc.
Pingback: Au trecut dom’le « Clipe de Cluj
Pingback: Miercurea în imagini. Pictorii iernii 3 « Mirela Pete. Blog